Participanții la PITCH dar și toți cineaștii interesați de film sunt invitați la un masterclass cu tematica „Idei mari – bugete mici” organizat de Centrul Național al Cinematografiei în cadrul Concursului de finanțare, ediția 2023.
Când filmul este limitat de buget există oare soluții? Katriel Schory, unul din cei mai grei oameni din cinematografie afirmă că EXISTĂ.
Vino să te inspiri și să înveți de la Katriel cum și unde îți găsești poveștile pentru filmul tău, cum reușești să faci un film bun chiar dacă nu ai resurse suficiente, care sunt soluțiile pentru filmul independent, dar și cum să te lansezi în lumea mare a filmului.
Trainerul masterclass-ului, Katriel Schory a fost directorul Fondului de Film din Israel timp de 20 de ani, lector la Universitatea din Tel Aviv și mentor la numeroase ateliere în cadrul celor mai mari festivaluri de film europene. Katriel a susținut o serie de filme de succes cu buget redus care pe lângă succesul profesional au intrat în competițiile festivalurilor de top din lume – Cannes, Berlinale, Veneția etc, dar și pe shortlistul Oscarului.
Câteva dintre titlurile cunoscute și apreciate în întreaga lume din categoria Guerilla Filmmaking sunt: Kevin Smith`s Clerks, Christopher Nolan`s Following, Jafar Panahi`s Taxi, Shane Carruth`s Primer, Robert Rodriguez`s El Mariachi, Bruno Stagnaro & Israel Adrian Caetano`s Pizza, Jorg Buttgereit`s Nekromantik, Cyrus Frisch`s, Why Didn’t Anybody Tell Me it Would Become This Bad in Afghanistan.
Totodată, Katriel face parte din juriul internațional al sesiunii de PITCH din cadrul Concursului de finanțare a proiectelor cinematografice, sesiunea 2023 organizat de CNC Moldova.
Masterclass-ul va avea loc pe 10 mai, ora 15:00, la Mediacor.
Te poți înscrie accesând următorul link aici.
Evenimentul este organizat la inițiativa Centrului Național al Cinematografiei cu suportul Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID Moldova, Ambasada Suediei și Marea Britanie.