Regulamentul de finanțare a cinematografiei în redacție nouă, aprobat de Guvern, a fost publicat astăzi, 08 aprilie 2022, în Monitorul Oficial.
Potrivit Regulamentului în redacție nouă acesta prevede delimitarea clară a etapelor concursului de proiecte cinematografice.
Dacă anterior participanții la concurs depuneau două dosare, dintre care unul era deschis doar după finalizarea primei etape a concursului, acum participanții vor depune al doilea dosar numai în cazul în care au fost promovați în cea de-a doua etapă a concursului.
De asemenea, este introdusă prezentarea publică a proiectelor – o practică utilizată pe larg în țările europene, care asigură vizibilitate și transparență proiectelor ce urmează a fi finanțate din banii publici.
Menționăm că, pentru anul 2022, în Legea bugetului sunt prevăzute circa 7 800 000 lei, cu 1 800 000 lei mai mult ca în anul precedent pentru dezvoltarea domeniului cinematografiei.
Textul integral al Regulamentului poate fi consultat aici.