În ultima perioadă Republica Moldova se află în vizorul lumii la mai multe capitole…unele care ne fac cinste, altele nu!
Însă, în domeniul cinematografiei naționale vestea bună a venit tocmai din Berlin, unde tânăra regizoare din Republica Moldova, Olga Lucovnicova, a câștigat Ursul de Aur la Berlinale. Filmul studențesc Nanu Tudor (Uncle Tudor) a fost premiat la categoria scurt metraj.
În interviul acordat site-ului www.cnc.md, Olga a povestit despre emoțiile care au încercat-o atunci când a aflat că este câștigătoare la Berlinale, a dat câteva sfaturi pentru cineaștii care doresc să-și sporească succesele profesionale și am aflat cine o inspiră în realizarea producțiilor ei cinematografice.
În competiție erau filme ale unor regizori, care deja au un nume pe arena internațională, dar am câștigat eu, o studentă care este abia la începutul carierei sale. Noi, cineaștii, trebuie să facem film nu pentru premii, ci pentru noi înșine. Cum o fac poeții, scriitorii, pictorii. Arta e un domeniu foarte complicat, la care trebuie să ajungi din necesitate sufletească, nu din orgoliu.
“Fenomenul” Olga Lucovnicova în mass-media națională și internațională.
Acest fenomen este foarte ciudat, când stai singur între patru pereți, la mii de kilometri de casă, lucrezi asupra tezei de doctorat, dar acolo undeva pe on-line, mass-media este bombardată cu articole despre succesul meu de la Berlinale. Eu sper că societatea n-a obosit prea tare.
Regizoarea este originară din Republica Moldova și a făcut 6 ani regie imagine însă regia de film documentar a studiat-o în cadrul programului Erasmus Mundus, care s-a desfășurat în trei țări concomitent: Portugalia, Belgia, Ungaria. Acum se află în Belgia.
Colegii și profesorii mei din Moldova mă susțin foarte mult. Eu cred că aceasta este și victoria lor, pentru că ei au participat în formarea mea ca om de artă. Pentru mine acest premiu este doar un instrument pentru realizarea planurilor mele de viitor.
Eu am avut noroc. Juriul festivalului a decis că filmul meu este cel mai bun. Este o alegere subiectivă, cu toate că este o performanță. Mai mult ca atât, filmul este o lucrare studențească, făcut de mine. Eu am scris scenariul, am făcut regia, am filmat, am înregistrat sunetul, am montat filmul. Documenatrul este un produs controlat și gândit de mine până la cele mai mici detalii.
Documentarul, de doar 20 de minute, spune povestea dramatică a autoarei, care vorbește despre un comportament abuziv din partea unchiului ei. După 20 de ani, tânăra îl confruntă pe bărbat în fața camerei.
Filmul meu este despre traume din copilărie în general. Cel mai des, cu părere de rău, aceste traume sunt cauzate de oamenii apropiați copiilor. Înainte ca să fac filmul, am făcut un studiu academic despre traume și psihologia copilului, iar prin film am încercat să descompun stereotipurile înșelătoare. De mici suntem învățați să evităm străinii, crezând că pericolul poate veni de undeva din exterior. În realitate însă, doar o persoană, căruia părinții îi pot încredința copilul fără nici-o ezitare, poate avea acces în deajuns ca să agreseze copilul. La rândul lor, copiii sunt învățați să asculte de cei maturi fără reproșuri. De aceea cei mici au tendința să tacă/ascundă despre comportamentul inadecvat al adulților, care apriori sunt mai superiori și influenți. În film am încercat să vorbesc despre aceste lucruri, să arăt că și adulții greșesc și pot avea dublă personalitate.
Să faci un film personal, despre propria persoană, este foarte dificil. E un proces complicat și din punct de vedere psihologic, dar și tehnic. Este ca și cum ai merge pe o linie subțire dintre album de familie și film artistic. Totodată, eu cred că experiența și subiectele personale dau profunzime filmului.
Există sau nu reguli în drumul unui artist spre succes?
Eu cred că nu există reguli în cinematografie în general. Școală îți oferă doar niște instrumente, oportunități și posibilități cinematografice.
Cred că sfatul meu pentru cineaști ar fi eliberarea de clișee, căutarea noilor medii de exprimare și a propriului limbaj cinematografic. Cu toate că arta mea este profund influențată de filmul poetic Moldovenesc, mai ales de filmele lui Vlad Druck, eu încerc să construiesc frazele cinematografice în felul meu. Asta e cum ar fi să-l citești pe Eminescu, dar să scrii propriile poezii. Însă mulți cineaști din lume încearcă să mimeze cinematografia comercială de peste ocean, ceea ce este greșit. Eu cred că anume autenticitatea este valoroasă, formele noi de exprimare. Însă toate acestea sunt lipsite de importanță dacă nu te dăruiești în totalmente actului creativ. E greu de explicat.
– “O crenguță de scoruș”(2012) premiul II la Cronograf (proiectat la festivalurile din Anglia și India)
– “Nu am, moarte, cu tine nimic” (2016) primul loc și Premiul mare pentru cel mai bun film din Moldova la Cronograf, locul II la un festival din Croația și a intrat la selecția oficială a festivalurilor din Danemarca, Polonia, Portugalia și Bosnia și Herțegovina.
– “Nanu Tudor” (2019) Ursul de Aur la Berlinale, secțiunea scurt metraje.
Sunt încă la etapa de dezvoltare și am unde crește. Sper că drumul meu abia începe.
Olga, echipa CNC îți mulțumește pentru interviu și îți urează succese mari!
