The National
Film Centre
Of Moldova

Academia Europeană de Film a publicat nominalizările la Premiile European Film Awards 2023

Academia Europeană de Film a anunțat nominalizările pentru principalele categorii a celei de-a 36-a ediții a PREMIILOR EUROPENE DE FILM 2023 (European Film Awards), care va avea loc pe 9 decembrie la Berlin.

Atât The Zone of Interest (Jonathan Glazer), cât și Fallen Leaves (Aki Kaurismäki), filmele cu cele mai multe nominalizări, au fost și principalii câștigători ai Premiilor Festivalului de Film de la Cannes 2023, obținând Grand Jury Prize și, respectiv, Jury Prize. La ediția de anul acesta a European Film Awards (EFA), fiecare a fost nominalizat la câte 5 categorii, inclusiv Film European și Regizor European. Deși cele două povești sunt cât se poate de diferite – prima fiind portretizarea înfiorătoare a vieții unui comandant de la Auschwitz și a familiei sale, în casa lor din apropierea lagărului de concentrare, iar cea de-a doua, o fascinantă poveste de dragoste dintre doi muncitori – ambele au reușit să fie la fel de convingătoare pentru membrii juriului Academiei, care le-au selectat dintr-o serie de filme anunțate anterior.

Câștigătorul Palme d’Or de la Cannes, Anatomy of a Fall obține 4 nominalizări, inclusiv la categoriile Film European și Regizor European. Același număr de nominalizări îi revine și filmului Green Border (Agnieszka Holland), câștigător al Jury Prize la Festivalul de Film de la Veneția. Deși nu conduc la numărul de nominalizări, fiecare dintre cele două filme ar putea fi principalele câștigătore ale ediției curente, întrucât ambele se bucură atât de aprecierea profesioniștilor, cât și a publicului larg. Imediat următor ca număr de nominalizări este filmul câștigător al premiului pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Veneția, Me Captain (Matteo Garrone).

La categoria Actriță Europeană au fost nominalizate Sandra Hüller pentru rolurile sale din Anatomy of a Fall și The Zone of Interest. Actrițele Mia Mckenna-Bruce, câștigătoarea premiului Un Certain Regard la Cannes pentru rolul său din How to Have Sex și Eka Chavleishvili din Blackbird Blackbird Blackberry sunt de asemenea nominalizate la aceeași categorie. Josh O’Connor și Mads Mikkelsen din La Chimera și, respectiv, The Promised Land sunt nominalizați la categoria Actor european.

La categoria Documentar European au fost incluse On the Adamant (r: Nicolas Philibert, câștigător Golden Bear la Berlinale) și Four Daughters (r: Kaouther Ben Hania, câștigător Cannes Golden Eye). Pentru premiul Descoperire europeană – Premiul FIPRESCI, decernat în colaborare cu FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) și acordat lungmetrajelor de ficțiune de către o comisie din care fac parte membri ai federației și experți acreditați de Academia Europeană de Film concurează 20,000 Species of Bees (r: Estibaliz Urresola Solaguren), câștigător al Best Leading Performance la Berlinale, Safe Place (r: Juraj Lerotić), premiat cu First Feature Award la Locarno și Heart of Sarajevo și How to Have Sex (r: Molly Manning Walker), laureat al Un Certain Regard la Cannes.

Filmele nominalizate la categoria Premiul Publicului LUX se regăsesc deja în alte categorii: The Teachers’ Lounge (r: Ilker Çatak) – la categoriile Actriță europeană și Scenarist european, Smoke Sauna Sisterhood (r: Anna Hints) – la categoria Documentar european, lista fiind completată de Fallen Leaves, On the Adamant și 20,000 Species of Bees. Anul acesta, spre deosebire de anul trecut, când nominalizările au fost anunțate în timpul ceremoniei de decernare a Premiilor Academiei Europene de Film, lista este publicată mai devreme ca urmare a alegerilor europene de anul viitor.

Iată categoriile cu nominalizări ale Academiei Europene de Film 2023:

Film European

Anatomy of a Fall – Justine Triet (Franța)

Fallen Leaves – Aki Kaurismäki (Finlanda/Germania)

Green Border – Agnieszka Holland (Polonia/Franța/Cehia/Belgia)

Me Captain – Matteo Garrone (Italia/Belgia)

The Zone of Interest – Jonathan Glazer (Regatul Unit/Polonia/SUA)

Documentar European

Apolonia, Apolonia – Lea Glob (Danemarca/Polonia)

Four Daughters – Kaouther Ben Hania (Franța/Tunisia/Germania/Arabia Saudită)

Motherland – Hanna Badziaka & Alexander Mihalkovich (Suedia/Ucraina/Norvegia)

On the Adamant – Nicolas Philibert (Franța/Japonia)

Smoke Sauna Sisterhood – Anna Hints (Estonia/Franța/Islanda)

Regizor European

Justine Triet – Anatomy of a Fall

Aki Kaurismäki – Fallen Leaves

Agnieszka Holland – Green Border

Matteo Garrone – Me Captain

Jonathan Glazer – The Zone of Interest

Actriță Europeană

Sandra Hüller – Anatomy of a Fall

Eka Chavleishvili – Blackbird Blackbird Blackberry (Georgia/Elveția)

Alma Pöysti – Fallen Leaves

Mia Mckenna-Bruce – How To Have Sex (Regatul Unit/Grecia/Belgia)

Leonie Benesch – The Teachers’ Lounge (Germania)

Sandra Hüller – The Zone of Interest

Actor European

Thomas Schubert – Afire (Germania)

Jussi Vatanen – Fallen Leaves

Josh O’Connor – La Chimera (Italia/Elveția/Franța)

Mads Mikkelsen – The Promised Land (Danemarca/Germania/Suedia)

Christian Friedel – The Zone of Interest

Scenarist European

Justine Triet & Arthur Harari – Anatomy of a Fall

Aki Kaurismäki – Fallen Leaves

Maciej Pisuk, Gabriela Łazarkiewicz-Sieczko & Agnieszka Holland – Green Border

Ilker Çatak & Johannes Duncker – The Teachers’ Lounge

Jonathan Glazer – The Zone of Interest

Descoperire Europeană – Premiul FIPRESCI

20,000 Species of Bees – Estibaliz Urresola Solaguren (Spania)

How To Have Sex – Molly Manning Walker

La Palisiada – Philip Sotnychenko (Ucraina)

Safe Place – Juraj Lerotić (Croația/Slovenia)

The Quiet Migration – Malene Choi (Danemarca)

Vincent Must Die – Stéphan Castang (Franța/Belgia)

Foto: europeanfilmawards.eu

Partajează acest articol cu prietenii: ⤵
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on odnoklassniki
OK
Share on vk
VK
Ședinta cu referire la lansarea Concursului de finanțarea a proiectelor cinematografice

Ședinta cu referire la...

În contextul lansării Concursului de finanțare a proiectelor cinematografice, Centrul Național al…
ÎN ATENȚIA UNIUNILOR ȘI ASOCIAȚIILOR DIN DOMENIUL INDUSTRIEI CINEMATOGRAFICE

ÎN ATENȚIA UNIUNILOR ȘI...

În contextul lansării Concursului de finanțare a proiectelor cinematografice, invităm Uniunile și…