PREMIERĂ PENTRU DEPUTAȚII DIN COMISIA PARLAMENTARĂ PE DOMENIILE CULTURĂ, EDUCAŢIE, CERCETARE, TINERET, SPORT ŞI MASS-MEDIA!

Astăzi, 26 februarie, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova a prezentat membrilor Comisiei, proiecția trailerelor oficiale a filmelor de ficțiune de lung și scurt metraj, documentarelor și animațiilor realizate în ultimii 3 ani, cu susținerea financiară CNC.

În deschiderea evenimentului, Valeriu Jereghi, directorul CNC a salutat prezența demnitarilor dar și a producătorilor, beneficiari a resurselor financiare alocate din bugetul de stat. Jereghi a povestit despre realizările Centrului din ultimii ani, despre inițiativele 2020 și a mulțumit echipei CNC pentru implicare activă și profesională în dezvoltarea domeniului cinematografic.

Membrii Comisiei parlamentare au vizionat secvențe din filmele realizate din 2017 până în prezent.

Adrian Lebedinschi, președintele Comisiei parlamentare: “Mă conving că în Republica Moldova sunt talente. Voi, cineaștii, sunteți promotorii culturii naționale peste hotare iată de ce vă invit să ne implicați și pe noi (n.r. statul) în proiectele și planurile voastre.”

Maria Ciobanu, membră a Comisiei parlamentare: “Astăzi, încă odată, am conștientizat că suntem niște risipitori de talente. Mă închin în fața dumneavoastră pentru că ați făcut ca arta să ajungă și la politicieni. Voi sunteți mesagerii culturali ai Republicii Moldova în lume.”

Monica Babuc, membră a Comisiei parlamentare: “Sunt fericită – este o realizare absolut fantastică ce am văzut azi pe ecran. Sunt mândră că, CNC s-a deschis în perioada mandatului meu. Viața e o luptă continuă! Pentru rezultate frumoase trebuie să luptăm împreună și separat. În lipsa a peste 20 de ani de cinematografie, astăzi am văzut inițiative promițătoare.”

Petru Jardan, membru al Comisiei parlamentare: “Mă uimesc cum ați reușit să supraviețuiți în contextul problemelor din domeniu. Astăzi, m-am convins că cinemtografia moldovenească trăiește, or cultura duce faima în lume mai bine decât orice politician.”

Vasile Năstase, membru al Comisiei parlamentare: “Undeva în această beznă, s-a aprins o lumină. Am avut o istorie a cinematografiei autohtone – există viitor. Arealul nostru nu a dus niciodată lipsă de talente.”

Octavian Țâcu, membru al Comisiei parlamentare: “Constat o creștere semnificativă a numărului de filme istorice. De altfel, cultura istorică este temelia politicii. Sunt mulțumit că cinematografia și teatrul și-au luat această responsabilitate educativă/civică într-o țară divizată, ca a noastră.”

Andrei Chistol, secretar de stat MECC: “Nu a fost simplu să setăm acest sistem de finanțare a CNC. Suntem în al 4-lea an de finanțare cu același buget. Anual solicităm majorarea finanțării pentru a crește calitatea producțiilor cinematografice.”

Echipa CNC și cineaștii au mulțumit reprezentanților parlamentului Republicii Moldova pentru oportunitatea de a purta un dialog constructiv.

CNC urmează să mai organizeze asemenea întrevederi/întâlniri dintre cineaști și reprezentanții autorităților centrale.

Partajează acest articol cu prietenii: ⤵
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on odnoklassniki
OK
Share on vk
VK
  • Postări Relevante
Apel către comunitatea cineaștilor autohtoni

Apel către comunitatea cineaștilor autohtoni

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune pentru consultare proiectul LEGE pentru modificarea Legii cinematografiei nr.116/2014 . În…
European Short Pitch 2020: OPEN CALL

European Short Pitch 2020: OPEN CALL

European Short Pitch 2020 invită tinerii cineaști: regizori, scenariști și producători care au dezvoltat un…
  • Postări Recente
Apel către comunitatea cineaștilor autohtoni

Apel către comunitatea cineaștilor autohtoni

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării propune pentru consultare proiectul LEGE pentru modificarea Legii cinematografiei nr.116/2014 . În…
European Short Pitch 2020: OPEN CALL

European Short Pitch 2020: OPEN CALL

European Short Pitch 2020 invită tinerii cineaști: regizori, scenariști și producători care au dezvoltat un…