(RO) Vizită de lucru pe platoul de filmare al producţiei cinematografice „Les Oublies/Dincolo de noi”

0
216

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

CNC a efectuat o vizită de lucru pe platoul de filmare al producţiei cinematografice „Les Oublies/Dincolo de noi”, regizor Mihai Țărnă.
Peste 40 de cineaşti, o echipă internațională – moldoveni, francezi, belgieni, canadieni și români.
MIHAI ȚĂRNĂ (Franța/Moldova), regizor: „Pe platoul de filmare, în grupul tehnic, sunt prezente peste 40 de persoane. Este vorba de o echipă internațională cu care colaborăm de minune. În realizarea filmărilor, CNC este un suport foarte serios, un bun început de a porni. Important este că se fac filme, iar oamenii au ce povesti. FIlmul „Les Oublies” aduce o emoție nouă și o întrebare nouă, ce depășește realul.”
PETRU VUTCARĂU (Moldova), actor: „Filmul este original, o idee absolut nouă pentru mine, ca situație, ca subiect. Ideea este foarte sugestivă și ne vizează pe noi toți, inclusiv realitatea de la noi, momentele istorice, situația geopolitică. Cu toate acestea, nu se face un film politic, nu se spune totul direct. Este un film cu oameni, despre oameni, dar despre oameni abandonați, de aceea și titlul imi place foarte mult – Les Oublies/Cei uitați. Am o admirație deosebită față de curajul domnului Mihai Țărnă. Este ambițios. Este un adevărat artist, ține la ideile sale creative, ține la proiect și sunt convins că, până la urmă, va reuși să-și atingă scopul.”

NICHOLAS KENT(Canada), director de imagine: „Am început să lucrez în proiect din primavară. Am fost încântat să citesc scenariul și mă bucur să lucrez într-un proiect care are mulți parteneri, un proiect care are o abordare nouă față de ideea de bariere, hotare. Moldova reprezintă o cultură diferită, un concept diferit despre hotare sau locuri de origine. Cred că am noroc să lucrez într-o asemenea echipă în care oamenii își dau interesul și se susțin reciproc. Foarte mult îi datorăm, în acest sens, și lui Mihai, dar și actorilor. E o provocare nouă să spui o poveste mare, într-o formă coerentă. Cinematografia din Canada se orientează în jurul marilor producții americane, vorbim despre o cinematografie la scară de industrie. Aici, însă, mă bucur de un proces mai artizanal.
În încercarea de a realiza un proiect cinematografic, lucrând și cu oameni de teatru, îmbinăm două elemente, ale căror produs final va avea o amprentă hibridă. Va fi o combinație interesantă.”
CONSTANTIN GALY-NADAL (Franța), gaffer: „Este primul lungmetraj la care particip. Am acceptat să mă implic în acest proiect, deoarece abia mi-am finisat studiile, iar aici am multe de învățat. Inițial a fost mai complicat să lucrăm, date fiind barierele de comunicare, dar treptat ne-am creat propriul nostru limbaj alcătuit din semne. Este o experiență frumoasă pentru noi, mai ales pentru că întâlnim o nouă mentalitate.”

Date proiect:
„Les Oublies/Dincolo de noi” (cu susţinerea financiară CNC Moldova)
Casa de producție: Pelasg Film, în coproducție cu Moldova-Film, Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”, Pascaru Production, Teatrul „Eugene Ionesco”
Regizor: Mihai Țărnă
Producător: Nicu Țărnă
Director de imagine: Nicholas Kent
Actori: Petru Vutcărău, Mihaela Strâmbeanu, Andrei Porubin, Victor Nofit, Tudor Țurcanu, Cristina Dogolici, Artiom Perciun, Nicu Țurcanu
Locație: Chișinău, Republica Moldova